Conform datelor oficiale, sunt peste 80.000 de copii, la nivel național, care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Neoficial, însă, cifrele sunt mult mai mari, deoarece un număr semnificativ de părinți nu au declarat plecarea la muncă în altă țară.
Plecarea unuia sau ambilor părinți în străinătate are un impact puternic la nivel emoțional și comportamental asupra copiilor. La nivel emoțional, se poate observa:
- Lipsa de speranță și imposibilitatea de a întrevede un viitor fericit;
- Lipsa de susținere și încurajare pentru orice activitate întreprinsă;
- Lipsă de susținere în perioadele dificile;
- Tendința de izolare și comunicare deficitară cu cei din jur.
La nivel comportamental, se poate observa:
- Abandon școlar (situație întâlnită în special în cazul băieților);
- Participarea scăzută la școală;
- Izolare atât față de colegi cât și față de ceilalți elevi;
- Tendința de asociere cu grupuri deviante;
- Risc de consum de stupefiante.
Am abordat această temă în detaliu în cercetarea atașată acestui articol.